A fost odata ca niciodata o fetiţă ce s-a născut într-un timp de poveste,
Cu zâne şi zmei, cu regi şi regine,
cu îngeri vestitori de pace, cu războaie neştiute de nimeni.
Da, s-a născut doar la câţiva ani după ce
Cea mai Minunată Zână a acestei lumi a creat, aşa, ca prin minune,
Cu bagheta ei magică un alt cer pentru această poveste,
un cer de culoarea curcubeului, cu infinit de multe steluţe
ce strălucesc mai ales în inimile oamenilor,
Şi un pământ plin de flori cu un parfum necunoscut de nimeni până atunci,
Ce izvorăşte doar prin fântâna din creştetul oamenilor.
Cam aşa era când s-a născut fetiţa noastră.
Apoi fetiţa a crescut într-o ţară neasemuit de frumoasă,
De forma unui buchet de imens de flori cu parfumuri şi culori minunate.
Când s-a făcut mare, fetiţa a plecat în căutarea Zânei blânde şi bune ca o Mamă.
Şi a mers aşa prin multe ţări până când
a ajuns într-o ţară nespus de verde şi frumoasă,
înconjurată de o infinitate albastră, numită Sufletul Inimii Cosmice.
Acolo locuia Mama ei, Zâna cea Bună.
Însă, cum se ştie, fiecare călătorie adevărată e plină de peripeţii şi surprize.
In drumul ei a poposit pentru o vreme într-o casă ce avea o calitate deosebită:
Oricât de mare erai şi oricât de mare te credeai a fi,
În acea casă te transformai într-un copil.
Era o casă cu foarte mulţi copii, şi se numea Nirmala House,
Şi oricine locuia acolo, după o vreme devenea o fiinţă cu suflet de copil.
Nu se ştie cauza acelei transformări:
Să fi fost de vină numele acelei Zâne, Nirmala, ce veghea asupra acelei case,
Să fi fost de vină toţi copiii din acea casă,
Să fi fost oamenii ce locuiau acolo?
Dar are vreo importanţă?
