1
Şi haosul e cel ce-mi dă
lucirea apei, sărutul tău.
2
Chitară dulce, au nu
Ştii oare că eşti făcută
din perfecţiune?
3
Tu liniştea o lasă
Şi avântă-te adânc în
suflul unei ape.
4
Tu, omule de rând,
Ascultă povaţa unui gând
de sfânt.
5
Lumina ta
Se cere adăpostită
La umbra soarelui arzând.
6
Tu judeci cu tăcerea.
Şi ierţi cu vorba ta.
7
Cu arcul, săgeata se înalţă
Cu mâna, cântul se topeşte-n
vânt de gând.
8
Tu cel ce-alergi şi nu ştii unde;
Opreşte-te olecuţă şi bea
un strop de rouă.
9
Ascunde-te mai bine-n tine
Şi mierea sorbi-o-ar orişicine
din palma ta.
10
Am văzut ieri o furnică sleită
Se ducea pe sine.
11
Gândul mi-a rămas la Tine
Şi s-a întors cu mine.
12
Florile sunt mai întâi sămânţă,
apoi rădăcină, apoi tulpină şi fruct,
apoi nimic.
Păsările sunt ca şi oamenii.
13
Când am văzut-o
Ea îmi cânta dintr-o lăută.
Şi m-am născut a doua oară.
14
Diferenţa dintre bine şi rău
e doar de parfum:
a fi sau a nu fi.
15
Copiii se joacă în iarbă
Şi nu ştiu silaba ce-or
avea de rostit.
16
Tu, fruntea ta o pleacă
Şi raza blândă să cadă peste ea
Atingerea Lui !
17
Tu, umbra ta o cauţi
Şi o doreşti nespus,
Dar nu te vrea.
18
Tăcerea, somnul unui prunc
În braţele mamei.
19
Căderea,
Un pas în infinit.
Urcarea,
Zâmbetul unui profan
ce a găsit.
20
Mitul lui Sisif,
Iluzia oului pătrat.
