Ochii-i deschid însă nu vad
Mâinile-acestea nu simt
Urechile aud cu greu
Doar zgomotul din gânduri
Mă tulbura mereu
În forma oului sunt încleştat
Aş vrea să ies
Dar fără rost mă zbat
Nu e de-ajuns a mea putere
La tot am renunţat
Dorinta e tot ce-a mai ramas, cea de Dumnezeu
Minune! Încet coaja se crapă
Lumina intra în ea
Al vieţii suflu-mi scaldă-acuma fiinţa
Şi capul, palmele şi inima
A Universului Tacere
În mine-acum vorbeşte
Şi înţeleg ce vrea
Născutu-m-am a doua oară
Prin MAMA NIRMALA.
