Din fulg, o pană, vânt aduce-acum senin, e altfel,

E primăvară! Petale de flori măreţe, fără gând se-mbibă-n necuvânt.

Daca s-a pastrat tăcerea din ruga dimineţii va ramâne sigur ziua în parfum

Mamei Pamânt zâmbeşte-I, oferă-I cu umilinţă fruntea, să devii un sfant.

 

Eterne ramuri învăluite-n alb se-apropie de oameni suferinzi,

Se rup vieţile-ntre ele până ramâne una, adevarul,

Se-nalţă stropi vii prin eter înveştmântând tăcerea

Şi fiecare pas te-nalţă tot mai sus şi în adânc, ca un copac, înalţă-te, fixeaza-ţi rădăcina.

 

Din pană, un fulg, dintr-un copac măreţ un simplu mugur,

Este acelaşi lucru dacă absorbi esenţa, dacă te contopeşti cu ea

Cu cât priveşti în depărtari, te-ndepărtezi mai mult,

Dar lasă-ţi inima să-şi spele glasul, în nectarul etern ce curge, fără gând...