În linişte se topesc cuvinte, gânduri
Culori se contopesc în zbor de vânt
Se naşte-un gol ce umple mâinile cu semne
Cu versuri de iubire pură, cu bucurii aievea
Şi mâinile vorbesc tăcând, arătând lumina
Ce curge de jos în sus, direct spre cer,
Închide ochii acum ...
Şi lasă-ţi inima să cadă, plutind ca pradă Ei.
Zborul viselor se frânge cu fiecare clipă
Ne agăţăm de luntre să vedem mai mult,
Plutind în monte fără să ştim, de ce faţa ne râde,
Aşteptând o mână să ne-ajutăm de ea, să dăm şi noi la vâsle
Să-ntindem apoi la nevoie mâna să cerem ajutorul ca să îl oferim ...
Liniştea ne umple barca cu lumina vie
Daca o atingi se stinge; Lasă-ţi doar ce nu eşti tu, şi vei fi Ea.
Necontenite lupte, frumoase-n felul lor,
Le poartă şi le-nvaţă, ş-apoi uită şi le iartă
Ca şi drumuri oferite, ajuns în punct, în mijloc, ele doar pier,
Nu mai se nasc iar lanţuri ci doar flori,
Ce cresc tot mai sus, în liniştea curată, fără sunet.
Acolo se-aude veşnicia în cântecul ei hotărâtor;
Nu poţi s-asculţi ce nu-i de-ascultat, doar fi ... nemuritor.
