Mesajele iubirii eterne 10

Luni 20 februarie 2006.
 
TE simt, de fapt mă simt
Într-o prezenţă unică
În care nu mai există bariere,
Totul este ca un fluid
Care curge la nesfârşit .
 
A fi fericit înseamă
Să se deschidă calea
Spre sursa inepuizabilă
A Dragostei Divine
Şi astfel s-a terminat orice drum.
 
Toate drumurile s-au unit.
De fapt nu mai există niciunul.
Există doar o poiană,
Este locul copilăriei noastre.
 
N-am putut să-ŢI văd chipul
Şi nici n-am să pot să ţi-L văd,
Căci TU eşti totul
Şi-n acest tot TE regăsesc.
 
Sunt zile în care TE chem,
Sunt zile în care SUNT,
Mai am câţiva pasi
Şi VOM FI.
 
Ce dacă nu sunt lângă TINE
TU ştii mai bine, căci eşti în MINE.
 
Am ajuns în linie dreaptă,
Mi-ai dat cunoaşterea.
Aplecat asupra mea
TE bucuri pentru fiecare pas
Care-l fac către TINE.
 
Ce-ai făcut, m-ai aprins
Şi acum ard într-o totală beatitudine
Apropiindu-mă de TINE ,
Contopindu-mă.
 
TE cobori catre mine?
Sau mă urc catre Tine?
Ce importanţă are!
Important este că vom fi împreună.
 
Nu ne grăbeşte nimeni,
Timpul, spaţiul, nu mai există.
Totul s-a concentrat
În nimic.
 
Nu pot să scriu fără TINE,
TU eşti inspiraţia, cuvântul,
De fapt TU eşti în mine.



Forum