Nu credeam să-nvăţ să mor şi să renasc
ca lină adiere a vîntului de dimineaţă,
eu, cel ce eram mai marele vânturilor
de miazăzi şi miazănoapte, de răsărit şi de apus.
Dar într-o zi, pe seară, într-un teatru de păpuşi,
Măria-Sa Vântul m-a dojenit cu-n glas bătrân
prin miile de voci ale pestriţelor păpuşi,
că ne-nţelese sunt şuieraturile mele,
şi mult prea friguroase.
N-am înţeles nimic,
şi atunci un fluture grăbit, cu aripi aurii,
mi-a şoptit cu-un glas al dansului de vals
frumuseţea ce-o pot aduce vânturilor călătoare
prin lina-mi adiere.
Şi-am murit, şi-am renăscut,
m-am risipit şi m-am readus,
cu dulce şi dureroasă împăcare
în lină adiere a vântului de dimineaţă.
Mulţumesc fluturilor grăbiţi cu aripi aurii
şi glasul dansului de vals.
