Urc muntele de gând cu aspre galbe
Cătând frunzarul rugului aprins:
Doar mugetele tunetelor albe
Mă vor vesti că, Doamne, te-am atins
Şi-şi vor croi, făcându-le puzderii,
Pe mătcile urechilor drum nou,
Că, până-n fund, bulboanele tăcerii
S-or tulbura sub bulgări de ecou.
Atunci scoţând sandala minţii moale,
Cu sufletul desculţ prin jarul dur,
Păşind în vârful gândurilor goale
Voi cuteza să calc pe spirit pur.
