Mă întreb ades, uitându-mă la mine,
Cine sunt oare? Oare cine?
Cât este adevăr si câtă e minciună?
Mai am vreun gând bine dosit, în mână?
Cât întuneric este ascuns, după lumină?
Mă ţin bine în şa, sau mă aşteaptă o trântă bună?
Podeţu-i strâmt, se leagană într-una,
Acum e soare si acum e luna,
Şi drumul, înăuntru, urcă încet,
Mi-ajunge aerul din piept?
Pământul ce mă ţine, mă trage înapoi,
Iar focul si cu apa, se ţes în aburi moi,
Ţărmul se întrevede aproape şi departe,
Iar noaptea naşte o zi ce se topeşte-noapte.
Emoţii si mânie se-ncolăcesc pe gât,
Răsuflu greu, şi-atât cât pot mai duc.
Acuma este timpul, să iert, să râd, să plâng,
Spectacolul se-ncheie, dispare orice gând.
