Zămislitor de spaţii vii în care
Subjug văzduhul şi-ntre stâlpi îl leg,
Cât cotropesc azur pe-atât mai tare
Cu piatra şi pământul mă-nţeleg.
În golul pur pun limite şi-ncheg,
Volumul sacru, sâmbure de altare,
Şi bizui soclul veacului întreg
Pe-un joc de nesfârşire şi hotare:
Nu-i pui de munte, soră de colină,
Ci cuget zvelt de umbră şi lumină.
Sub ochii vremii răi şi pânditori.
Un adăpost la tot ce-avem mai trainic,
Copii şi zei. Pe visul nostru tainic
Tavanul, cer domestic fără nori.
